bóltă (-te), s.f. – 1. Construcție cu partea superioară arcuită în semicerc, arc, cupolă. – 2. (Trans.) Prăvălie, magazin. – Mr. voltă „turn”, „prăvălie”. It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta „prăvălie” și în parte al mag. bolt „boltă” (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 și Koerting 10290 îl puneau greșit în legătură cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clară, căci prezența lui b- impune un intermediar sl., și în sl. nu apare sensul de „boltă”; astfel încît Berneker presupune că b- era deja romanic. Der. boltaș, s.m. (negustor); bolti, vb. (a da formă de boltă); boltiță, s.f. (pod de casă); boltitură, s.f. (boltă, arcadă); bol(t)niță, s.f. (subsol, criptă, cavou), cuvînt care se confundă în general cu bolniță „spital”, cu care nu are nici o legătură semantică. Vezi definitia »

TÂRNOSEÁLĂ, târnoseli, s. f. 1. Târnosire. 2. Tămâie sau altă substanță aromată folosită în ritualul bisericesc. – Târnosi + suf. -eală. Vezi definitia »

podládă s.f. (reg.) mobilă țărănească folosită ca laviță, și ca ladă de păstrat haine, lenjerie etc. Vezi definitia »

valútă s. f., g.-d. art. valútei; pl. valúte Vezi definitia »

PUSTULÓZĂ s. f. afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. (< fr. pustulose) Vezi definitia »