samár (samáre), s. n. – 1. Șa de povară, tarniță. – 2. Creastă, culme de casă. – Mr. sumar, sămar, megl. sămar. Sl. samarŭ „încărcătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 324), cf. bg., sb., cr., slov., alb. samar, tc. semer, mag. szamar „măgar”, din mgr. σα(γ)μάριον (Meyer, Türk. St., I, 40; Vasmer, Gr., 129; cf. REW 7512). Der. din mgr. (Roesler 576) sau din tc. (Lokotsch 1883; Ronzevalle 101) este improbabilă, ca și originea rom. a bg. (Capidan, Raporturile, 210). – Der. însămăra, vb. (a pune samarul). Vezi definitia »

MOBILIÁR, -Ă adj. (despre bunuri sau averi) care poate fi transportat; mobil. (< it. mobiliare, fr. mobilier) Vezi definitia »

BALANSOÁR, balansoare, s. n. Fotoliu care se balansează pe două tălpi curbate. – Din fr. balançoire. Vezi definitia »

BIRÁR, birari, s. m. (Înv. și arh.) Încasator de biruri; perceptor. – Din bir+ suf. -ar. Vezi definitia »

ANTIRÁDAR adj.invar. Care anihilează radarul. [< fr. antiradar]. Vezi definitia »