MIELÓM, mieloame, s. n. Boală malignă având originea în măduva osoasă, caracterizată prin apariția unor tumori pe oasele late. [Pr.: -mi-e-. – Pl. și: mielomuri] – Din fr. myélome. Vezi definitia »

CERNOZIOM (‹ rus.) s. n. (PEDOL.) Tip de sol zonal, din clasa molisolurilor, caracteristic reg. temperat-continentale, format îndeosebi pe loess și depozite loessoide, în condiții bioclimatice de stepă tipică sau de silvostepă. Are culoare închisă (neagră, castanie etc.), acumulare apreciabilă de humus (4-15 %) în orizontul superior (A), de carbonați în cel inferior (C) și fertilitate naturală ridicată. Orizontul B lipsește. În funcție de conținutul în humus și carbonați se disting tipurile: castaniu, ciocolatiu, carbonatic, argiloluvial, cambic (levigat), gras (c. propriu-zis). În România este caracteristic C. Române, C. Moldovei, Cîmpiei de Vest, Pod. Dobrogei. Termen introdus în știință de pedologul rus V.V. Dokuceaev. Vezi definitia »

PERICONDRÓM s. n. tumoare benignă a pericondrului. (< fr. périchondrome) Vezi definitia »

AUXOCRÓM, -Ă adj., s. m. 1. (hormon vegetal) care are rolul de a stimula sinteza pigmenților. 2. (grupare de atomi) care, introdusă în molecula unei combinații organice colorate, îi intensifică culoarea și îi conferă afinitate pentru materialul pe care se aplică. (< fr. auxochrome) Vezi definitia »

CENTROSÓM, centrosomi, s. m. Corpuscul granular sau în formă de bastonaș, înconjurat de o zonă de protoplasmă, care apare la reproducerea indirectă a celulei animale și în celulele unor plante inferioare din încrengătura talofitelor. – Fr. centrosome. Vezi definitia »