bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var. Vezi definitia »

știft (-turi), s. n. – Tijă metalică, cui de cizmărie. Germ. Stift (Tiktin). Vezi definitia »

GHEȘÉFT, gheșefturi, s. n. (Fam.) Afacere măruntă (necinstită). – Din germ. Geschäft. Vezi definitia »

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui. Vezi definitia »

caft (fam.) s. n., pl. cáfturi Vezi definitia »