MONÁDĂ, monade, s. f. 1. Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade. Vezi definitia »

ȚĂNDĂRÍCĂ, țăndărele, s. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcică. ♦ Fig. (și s. m.) Om mic de statură; copil. [Var.: (reg.) țăndurícă s. f.] – Țandără + suf. -ică. Vezi definitia »

CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. Vezi definitia »

COLESTÁZĂ s. f. stază biliară. (< fr. choléstase) Vezi definitia »

INTRÁDĂ s.f. 1. Parte introductivă a unei compoziții muzicale ciclice. 2. Trecerea de la un număr la altul la dans. [Var. intrată s.f. / < it. intrata – apariție, intrare în scenă, cf. germ. Intrade]. Vezi definitia »