TABUÍSM s. n. caracter de tabu, interdicție bazată pe tabu. (< tabui + -ism) Vezi definitia »

NATURALÍSM s.n. 1. Tendință în literatură și artă de a reconstitui realitatea cât mai fidel, chiar în aspectele ei neesențiale (uneori accentuând laturile urâte, vulgare). 2. Curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și (mai ales) biologic în explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme]. Vezi definitia »

FINALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă, opusă determinismului, potrivit căreia orice fenomen sau proces din natură reprezintă realizarea unei finalități (1); teleologie. (< fr. finalisme) Vezi definitia »

POLITEÍSM s. n. credință în mai multe divinități, caracteristică unor religii. (< fr. polythéisme) Vezi definitia »

PROUSTIANÍSM s. n. imitare a romanului lui Proust, operă de analiză psihologică și de observație socială, puternic influențată de bergsonism, care reconstituie trecutul pe baza fluxului memoriei afective. (< proustian + -ism) Vezi definitia »