CATALIZĂ (‹ fr.; {s} gr. katalysis „descompunere”) s. f. Proces fizico-chimic prin care se modifică viteza unei reacții chimice în prezența unui catalizator. Termenul a fost introdus (1836) de J.J. Berzelius.** C. negativă = c. în care viteza de reacție este micșorată de catalizator. C. pozitivă = c. în care viteza de reacție este accelerată de catalizator. C. omogenă = c. în care reactanții și catalizatorul constituie un sistem omogen, format dintr-o singură fază. C. eterogenă = c. în care reactanții și catalizatorul se află în faze diferite. Vezi definitia »

șipínă, șipíni, s.f. (înv.) vâltoare, bulboană. Vezi definitia »

ENCLUSÚRĂ s. f. împrejmuire a terenurilor agricole obștești, în scopul transformării lor în pășuni, în Anglia, în sec. XV-XVIII. (< fr. enclusure) Vezi definitia »

PATÍNĂ² s. f. 1. strat subțire format sub acțiunea factorilor climatici pe suprafața obiectelor sau a construcțiilor de metal, de piatră etc., dându-le un aspect de vechime. 2. strat artificial cu care se acoperă unele obiecte, în scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a le proteja de eroziune. (< fr. patine) Vezi definitia »

CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat. clausula. Vezi definitia »