POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon) Vezi definitia »

Oximoron, epitet antitetic ce defineste o trasatura morala sau de stil sau vestimentatie ce face in mod grosolan diferenta intre aparenta si esenta (i.e. aparenta de imbracaminte cu stil si esenta imbracamintei cu stil, aparenta calitatii morale de doamna si esenta acestei caractersitici) Cuvant obtinut prin alaturarea unui diminutiv utilizat in argou(„piți”) cu un element onomatopeic cu rol augmentativ(„-poanca”) Vezi definitia »

TRIATLÓN s.n. Complex sportiv de trei probe diferite; alergare 100 m plat, aruncarea greutății și săritura în lungime (la bărbați) sau în înălțime (la femei). [Pron. tri-a-, pl. -onuri, -oane. / < fr. triathlon, cf. gr. tri – trei, athlon – luptă]. Vezi definitia »

ELENOFÓN, -Ă adj., s. m. f. (vorbitor) de limbă elenă. (< elen + -fon²) Vezi definitia »

FREÓN, freoni, s. m. (Chim.) Compus organic al fluorului utilizat în special ca agent frigorific. [Pr.: fre-on] – Din fr. fréon. Vezi definitia »