ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț. Vezi definitia »

TOTOLÓȚ, totoloți, s. m. Boț, cocoloș. Vezi definitia »

șpriț¹, șprițuri, s.n. (reg.) 1. (în exploatarea lemnului) apă care se toarnă pe uluc (jilip) pentru a ușura alunecarea buștenilor. 2. mortar. 3. temelia casei. Vezi definitia »

PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț. Vezi definitia »

bocănéț, s.n. (reg.) prăjitură modestă (țărănească). Vezi definitia »