secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama. Vezi definitia »

șondroleálă, șondroléli, s.f. (reg.) vorbire înceată, domoală; taifas. Vezi definitia »

GALIFÓRMĂ, galiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări tericole sau arboricole; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. galliformes. Vezi definitia »

ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină direct pe capitelul coloanei. – Fr. architrave (< gr.). Vezi definitia »

zăpăceálă s. f., g.-d. art. zăpăcélii; pl. zăpăcéli Vezi definitia »