CONDUCTÓR, -OÁRE I. adj. (despre țesuturi, vase etc.) care conduce. II. adj., s. n. (corp, material) care prezintă conductibilitate (1). ♦ ~ electric = piesă cu rezistență electrică mică, servind la realizarea circuitelor electrice. III. s. m. f. funcționar feroviar care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ◊ vatman; șofer. (< fr. conducteur, lat. conductor) Vezi definitia »

POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. Vezi definitia »

CAPSATÓR, -OÁRE I. s. m. f. muncitor specializat în capsarea lăzilor și a tapițeriei de mobilă. II. s. n. instrument pentru capsarea hârtiilor. ◊ dispozitiv în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor etc. (< capsa + -tor) Vezi definitia »

CONDUCĂTÓR, -OÁRE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/ă/tor) Vezi definitia »

șezătór, șezătoáre, adj., s.m. și f. 1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea când țese. 3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa. 4. (s.f.; reg.; în forma: șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagmă) piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie, habă, habără, clacă. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată. Vezi definitia »