falvárc s.n. (reg.) moșie mică; fermă. Vezi definitia »

bărc (berc), bắrcuri (bércuri), s.n. (reg.) tufiș, dumbravă, rediu, huceag. Vezi definitia »

arc (-curi), s. n. – 1. Armă alcătuită dintr-o vergea flexibilă ușor încovoiată și o coardă. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (înv.) arce. – Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Pușcariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s. m. (negustor de arcuri), după Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicația), ipoteză plauzibilă, dar care nu este necesară; arcărie, s. f. (înv., atelier unde se făceau arcuri); arcaș, s. m.; arcășie, s. f. (meseria de arcaș; în Bucov., unitate de pompieri); arcește, adv. (în formă de arc); arciș, adj. (încovoiat, curbat); arcos, adj. (înv., arcuit); arcui, vb. (a îndoi în formă de arc); arcuitură, s. f. (curbă); arcuș, s. n. (vergea de lemn care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcadă, s. f.; arcat, adj. (arcuit); arcatură, s. f. – Din rom. provine rut. arkuš „arcuș” (Candrea, Elemente, 406). Cf. arțar. Vezi definitia »

șverc, șvércuri, s.n. (reg.) cartilaj. Vezi definitia »

QUÁRC, quarcuri, s. n. (Fiz.) Particulă ipotetică din care ar fi constituite particulele elementare. [Pr.: cuarc, var. (după alte surse) quark]. – Din engl., fr. quark. Vezi definitia »