POLIZÓR s. n. mașină-unealtă, cu o piatră abrazivă, pentru curățit, ascuțit, lustruit etc. piese (metalice) prin frecare. (< fr. polissoir) Vezi definitia »

RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio¹. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + emițător (după fr. radio-émetteur). Vezi definitia »

UMÓR s. n. 1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz. ♦ ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor) Vezi definitia »

PESTITÓR, -OÁRE, pestitori, -oare, adj. (Înv. și reg.) Care întârzie, care ține pe loc; păstrător. – Din pesti + suf. -(i)tor. Vezi definitia »

ECHILIBRÓR s. n. dispozitiv care menține echilibrul. (< fr. échilibreur) Vezi definitia »