stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci). Vezi definitia »

sărăcústă s.f. (înv. și reg.) 1. rugăciune, sărindar; slujbă de pomenire a morților făcută în sâmbetele postului Paștilor. 2. interval de 40 de zile. 3. (la pl., în forma: sorocouste) alimente care se duc la biserică, pentru a fi sfințite și date de pomană, la sfântul Toader. 4. (la pl.) popasurile în care se citesc evangheliile, pe drumul de la casa mortului până la groapă. 5. praznic, ospăț la înmormântare. Vezi definitia »

SUPRARENALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a glandelor suprarenale. [După fr. surrénalite]. Vezi definitia »

scocấcă s.f. (reg.) mâncare preparată din lapte dulce, în care, când fierbe, se adaugă ouă bătute și, uneori, verdețuri. Vezi definitia »

PÁGINĂ s. f. 1. față a unei foi de registru, de carte, ziar etc.; cuprinsul, textul. 2. (fig.) moment, eveniment din viața cuiva. 3. (inform.) fragment dintr-un program, mărimea unei pagini de memorie. (< lat., it. pagina, germ. Pagina) Vezi definitia »