DISCIPLÍNĂ s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina]. Vezi definitia »

TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema. Vezi definitia »

ENDOMORFÍNĂ s. f. substanță naturală produsă de organismul uman, cu funcții biologice asemănătoare efectelor farmacologice ale morfinei. (< endo- + morfină) Vezi definitia »

BÓLNIȚĂ, bolnițe, s. f. (Înv. și arh.) Spital; infirmerie. – Slav (v. sl. bolĩnica). Vezi definitia »

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus; menadă. ◊ Fiecare dintre însoțitoarele zeului Bachus. ◊ Fig. Femeie destrăbălată. – Din fr. bacchante. Vezi definitia »