IEZUÍT, -Ă, iezuiți, -te, s. m. (și adj.) Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. Vezi definitia »

CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere]. Vezi definitia »

CERÍT s. n. silicat hidratat natural de ceriu. (< fr. cérite) Vezi definitia »

SCORBOROȘÍT, -Ă, scorboroșiți, -te, adj. Scorburos. – V. scorboroși. Vezi definitia »

LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui. Vezi definitia »