Definita cuvantului cominatoriu
COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu cominatoriu
clenódiu (clenódii), s. n. – Bijuterie, podoabă. Germ. Kleinod (Borcea 182). În Trans, sec. XVIII, înv. Vezi definitia »
IASOMÍU s. m. v. iasomie. Vezi definitia »
BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [Var.: boccegíu s. m.] – Din tc. bohçacı. Vezi definitia »
SICRÍU, sicrie, s. n. 1. Obiect în formă de ladă de lemn sau de metal, în care se așază mortul pentru a fi înmormântat; coșciug, raclă. 2. (Reg.) Ladă, cutie. ♦ Scrin, dulap. [Var.: săcríu, secríu, sicrín s. n.] – Din magh. szekrény. Vezi definitia »
TUFECCÍU, tufeccii, s. m. Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s. m.] – Din tc. tüfekçi. Vezi definitia »