CONVERGÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~ței = teorie burgheză care preconizează evoluția celor două sisteme social-economice și politice, socialismul și capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluția socială. 2. proprietate a unui fascicul de radiații de a-și micșora secțiunea, concentrându-se într-un singur punct. ◊ însușire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente în fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui șir și a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) apariție, în cursul evoluției, a unor caractere structurale sau funcționale aparent similare la specii înrudite, datorită adaptării la aceleași condiții de viață. (< fr. convergence) Vezi definitia »

HÁRFĂ s.f. v. harpă. Vezi definitia »

preátcă (prétce), s. f. – Ac, bețișor care susține fagurele în stup. – Var. pretcă. Sb. pritka ‹ sl. pritĭkŭ (Tiktin; Conev 67). Este dubletul lui pritcă, s. f. (Banat, spiță la roată); preotcă (var. preutcă), s. f. (urdiniș); preoacă, s. f. (roi); pretcar, s. m. (sfredel). Vezi definitia »

șpágă (-ắgi), s. f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”. Vezi definitia »

FACTITÍVĂ adj. f. v. factitiv¹. Vezi definitia »