EPICURÍSM s. n. 1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine; școală epicuriană. 2. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere. (< fr. épicurisme) Vezi definitia »

EMANAȚIONÍSM s.n. Emanatism. [Pron. -ți-o-. / < fr. émanationnisme]. Vezi definitia »

UMANÍSM s. n. Mișcare socială și culturală apărută în apusul Europei în sec. XIV, ca expresie a luptei împotriva feudalismului și a învațăturii scolastice, care a promovat ideea încrederii în valoarea omului și a perfecționării sale, a militat pentru dezvoltarea liberă și multilaterală a personalității umane, pentru o cultură laică (în spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de încredere în valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus. Vezi definitia »

MACROSEÍSM s.n. Cutremur de mare intensitate. [< fr. macroséisme, cf. gr. makros – mare, seismos – cutremur]. Vezi definitia »

CRISOHEDONÍSM s. n. curent de idei care susținea că omul poate rezolva orice problemă economică cu ajutorul aurului, idealul unei societăți sau țări fiind de a avea cât mai mult metal prețios. (< fr. chrysohédonisme) Vezi definitia »