REZISTÍV, -Ă adj. 1. care prezintă rezistență. 2. îndărătnic, încăpățânat, perseverent. (< germ. resistiv) Vezi definitia »

PREPOZITÍV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o particulă. 1. proclitic. 2. care se folosește ca prepoziție. (< fr. prépositif) Vezi definitia »

MULTIPLICATÍV, -Ă adj. Care multiplică, care arată o multiplicare. ◊ Numeral multiplicativ = numeral care exprimă proporția în care crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. [Cf. fr. multiplicatif]. Vezi definitia »

DENOTATÍV, -Ă adj. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis. ◊ (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații. (< fr. dénotatif) Vezi definitia »

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus) Vezi definitia »