Definita cuvantului consistoriu
CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu consistoriu
TANDURÍU, -ÍE, tandurii, adj. (Înv.) Leneș. – Tandur + suf. -iu. Vezi definitia »
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. Vezi definitia »
timbáriu (-re), s. n. – Haină, îmbrăcăminte. – Var. timbar(iu). Mgr. ταμπάριον (Tiktin). Sec. XVI, înv. Vezi definitia »
MINOLÓGHIU s. n. Carte bisericească care cuprinde numele și viețile sfinților pe zile și pe luni. – Ngr. menologion. Vezi definitia »
DISCRETÓRIU s. n. adunare de clerici, consiliul superiorului unei mănăstiri catolice. (< lat. discretorium, fr. discrétoire) Vezi definitia »