PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ◊ principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situație ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ◊ ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma) Vezi definitia »

HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. Vezi definitia »

CARBODIAMÍDĂ s. f. (Chim.) Uree. [Pr.: -dia-] – Din fr. carbodiamide. Vezi definitia »

PAPIÓTĂ s.f. În gastronomie, hârtie albă, decupată, utilizată pentru decorarea osului de cotlet sau de la pulpa de pasăre, când acestea sunt servite la masă; în expr. în papiotă = preparat culinar gătit și servit în hârtie de pergament sau în folie de aluminiu; fr. en papillote. Vezi definitia »

MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) locul unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. Vezi definitia »