CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance) Vezi definitia »

cleptoclatură, cleptoclaturi s. f. persoane corupte din vârful ierarhiei politice. Vezi definitia »

IMPENITÉNȚĂ s.f. (Rar) Caracterul, starea celui impenitent; nepocăință. [< fr. impénitence]. Vezi definitia »

PROTEINOGRÁMĂ, proteinograme, s. f. (Med.) Examen de laborator care determină prezența, cantitatea proteinelor din sânge; (concr.) buletin care conține rezultatul unui astfel de examen de laborator. [Pr.: -te-i-] – Din fr. protéinogramme. Vezi definitia »

BUCOÁVNĂ, bucoavne, s. f. (Înv.) Abecedar (cu caractere chirilice); p. gener. carte veche tipărită cu litere chirilice. – Din sl. azŭbukovĩno. Vezi definitia »