INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare]. Vezi definitia »

înieptá, înieptéz, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-și lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca. Vezi definitia »

PROSPECTÁ vb. I. tr. A cerceta (un teren) pentru a descoperi depozite naturale de minerale sau de metale prețioase. ♦ A cerceta piața comercială în vederea încheierii unor afaceri, unor contracte. [< fr. prospecter]. Vezi definitia »

arătá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfățișa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înțeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construiește cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecții, a ajuta la pregătirea temelor școlare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăța minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Și a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, și Éléments, 72 și 91, respins de Pușcariu 108, și abandonat de Candrea, în GS, III, 423, a sugerat lat. *arretrāre și disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicații sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se lovește de dificultăți fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; Pușcariu, Lat. ti, 10), după Pușcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicație prea forțată. Der. arătanie, s.f. (monstru, stafie); arătare, s.f. (demonstrație; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s.n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s.f. (indicație; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoșenie, s.f. (frumusețe). Vezi definitia »

PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter. Vezi definitia »