PINÓLĂ s. f. ax al piesei de strung în care se fixează printr-un vârf unul dintre capetele piesei de prelucrat sau o unealtă de prelucrare a piesei. (< germ. Pinole) Vezi definitia »

pistrelătúră, pistrelătúri, s.f. (înv.) țâșnire (în toate părțile), împroșcare; ceea ce a țâșnit. Vezi definitia »

CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme]. Vezi definitia »

PAPILOMATÓZĂ s. f. denumire generică pentru afecțiunile caracterizate prin apariția de papiloame. (< fr. papillomatose) Vezi definitia »

táblă (-le), s. f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s. f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla ‹ it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s. f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s. f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s. f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s. n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s. f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s. f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s. f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s. n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s. n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s. n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s. m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s. m. (tinichigiu). Vezi definitia »