otrávă (otrắvi), s. f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison. Vezi definitia »

RÚJĂ² s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche) Vezi definitia »

METASTÁZĂ s.f. 1. Deplasare a unei boli dintr-o parte a organismului în altă parte; localizare secundară, departe de focarul primitiv al unei boli. 2. Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva. [< fr. métastase, cf. gr. metastasis – deplasare]. Vezi definitia »

potoroáncă, potoroánce, s.f. (reg.) 1. monedă veche de aramă, cu valoare de patru creițari. 2. nasture mare de metal. Vezi definitia »

SINDERÉZĂ s.f. 1. (În filozofia medievală) Facultate care face posibilă distingerea binelui de rău. 2. (Liv.) Conștiința de sine; capacitatea de a distinge, de a face conexiuni. [Cf. it. sinderesi < gr. synteresis < synterein – a veghea]. Vezi definitia »