Definita cuvantului desmă
-DÉSMĂ elem. desm(o)-.

Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu desmă
chíngă (chíngi), s. f.1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auriculaureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinganapol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge. Vezi definitia »
HLAMÍDĂ, hlamide, s. f. 1. Mantie făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă albă sau roșie, prinsă cu o agrafă pe umăr, purtată de vechii greci și romani în călătorii, la festivități etc. 2. Mantie împărătească sau arhierească la bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida. Vezi definitia »
PÂRÂITÚRĂ, pârâituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur, neelastic. 2. Zgomot sau sunet ascuțit, strident, care se produce prin apăsare; scârțâitură. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte și dese; răpăit. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tură. Vezi definitia »
INSULÍNĂ s. f. hormon hipoglicemiant secretat de pancreas care reglementează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism. (< fr. insuline) Vezi definitia »
CRONOGRÁMĂ s. f. 1. inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. ◊ problemă enigmistică în care literele numerale (numerele latine) dintr-o frază, vers, inscripție etc., citite în ordinea lor firească din text (prin adiție) sau anagramate, formează data la care se referă textul, în legătură cu un eveniment istoric. 2. informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc., care au și o semnificație numerală reprezentând cifre romane. 3. grafic reprezentând desfășurarea în timp a unui fenomen; historiogramă. (< fr. chronogramme) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z