SINTÁXĂ s. f. 1. parte a gramaticii care studiază regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ♦ ~ poetică = ansamblu de procedee stilistice care, folosind topica propoziției și a frazei, sporesc expresivitatea limbii literare. 2. parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. 3. ~ decorativă = ansamblul regulilor compoziției decorative. 4. (inform.) ansamblul regulilor ce descriu modul de alcătuire a programelor conexe. (< fr. syntaxe, lat., gr. syntaxis) Vezi definitia »

MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. Vezi definitia »

FRONTOGENÉZĂ s.f. (Met.) Totalitatea fenomenelor care produc suprafețele frontale și perturbațiile atmosferice legate de ele. [< fr. frontogenèse]. Vezi definitia »

cocleánță, coclénțe, s.f. (reg.) găină indiană; bibilică, câță. Vezi definitia »

treáptă (-épte), s. f. – 1. Una din suprafețele orizontale care alcătuiesc o scară. – 2. Grad, rang, categorie. – 3. Generație, grad într-un arbore genealogic. Lat. traiecta, de la traiicĕre (Densusianu, Rom., XXXIII, 273; Pușcariu 1756; Iordan, Dift., 47; REW 8842; Graur, BL, V, 115), cf. trece. – Der. treptat, adv. (gradual), formație artificială, din sec. XIX; treptuit, adj. (înv., eșalonat). Vezi definitia »