FRUSTRÁ, frustrez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi; p. ext. a înșela. – Din fr. frustrer, lat. frustrari. Vezi definitia »

ÎNNOURÁ, vb. I. v. înnora. Vezi definitia »

furá (fúr, furát), vb. – 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține alcuiva, a hoți, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Pușcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s. n. (faptul de a fura, hoție, îndeletnicire a hoților); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s. f. (hoție, furat); furăciune, s. f. (Basar., furt, hoție); furgăsi, vb. (a șterpeli), compunere hazlie de la fura și găsi; furlua, vb. (a șterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s. f. (furat); furiș, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furișa, vb. (a se strecura pe nesimțite). – Din rom. provine săs. furisch. Vezi definitia »

ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stâmpărá, vb. I.] – Lat. *ex-temperare. Vezi definitia »

CARACÁRA s. m. șoim din zona tropicală a Americii, care trăiește mai mult pe sol, hrănindu-se cu cadavre, șerpi, insecte și moluște. (< amer., sp. caracara) Vezi definitia »