Definita cuvantului disonanță
DISONÁNȚĂ s. f. 1. (muz.) asociere de sunete care impresionează neplăcut auzul. ◊ întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (p. ext.) lipsă de armonie, dezacord, stridență. (< fr. dissonance, lat. dissonantia)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu disonanță
BRAVÚRĂ, (2) bravuri, s. f. 1. Vitejie, curaj, îndrăzneală, bărbăție. 2. Faptă vitejească, curajoasă; eroism. – Din fr. bravoure. Vezi definitia »
BALÁNGĂ, balăngi, s. f. Talangă. – Din balang. Vezi definitia »
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Gaură rotundă sau dreptunghiulară făcută la butoaiele înfundate, pentru a putea introduce sau scoate vinul, murăturile etc. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. Vezi definitia »
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -ură. Vezi definitia »
BALÍSTĂ s.f. Mașină de război antică, folosită de romani pentru lansarea de sulițe sau de bolovani.[< lat., it. balista]. Vezi definitia »