HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

pilingăzuí, pers. 3 sg. pilingăzuiéște, vb. IV (reg.) a ninge. Vezi definitia »

șturuí, șturuiésc, vb. IV (reg.) 1. a lucra excesiv. 2. a strânge în clește. Vezi definitia »

LĂNȚUÍ vb. IV. v. înlănțui. Vezi definitia »

bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva). Vezi definitia »