ALBIGÉNZI s. m. pl. adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate. (după fr. albigeois) Vezi definitia »

strepezí (-zésc, -ít), vb. – A produce o senzație de iritare a dinților. – Var. sterpezi. Origine incertă. Ar putea proveni din strepede, ca sp. hormiguear „a avea mîncărime”, de la hormiga; sau din lat. interpedῑre „a se prinde” (cf. REW 4494) prin intermediul unei forme *exterpedῑre și poate printr-o apropiere cu a serbezi. Alte explicații sînt la fel de îndoielnice; din sl. strupititi „a deveni aspru” (Cihac, II, 372; Conev 86); din lat. stupidῑre (Crețu 371); din strepede, dar prin intermediul ideii de „a înțepa, ca insectele strivite” (Tiktin); din lat. *extorpĭdῑre „a înțepeni” (Candrea); din serpidus ‹ lat. serpĕre, prin intermediul alb. štrep (Philippide, II, 734); din it. strapazzare „a maltrata”, cf. alb. strapizoń (Scriban). Uz general (ALR, I, 90). – Der. strepezeală, s. f. (iritare a dinților). Vezi definitia »

cobzi, cobzesc v. t., v. r. v. cobzări. Vezi definitia »

ARȘACIZI (ARSAKUNI), dinastie de regi ai Armeniei (66-128 d. Hr.), întemeiată de Tiridates I. Vezi definitia »

ACIZI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Compuși chimici care, conform teoriei disociației electronice (S. Arrhenius, 1887), în soluție apoasă, eliberează ioni de hidrogen, au gust acru și înroșesc hîrtia de turnesol. Prin înlocuirea hidrogenului cu metale formează săruri. După numărul de ioni pe care îi eliberează, a. pot fi monobazici, dibazici etc., iar din punct de vedere al comportării electrolitice pot fi tari și slabi. A. sînt considerați, conform teoriei protolitice (Brönsted-Lowry, 1923), substanțe capabile să accepte electroni. Vezi definitia »