múncă (múnci), s. f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s. m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniță, s. f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s. f. (adunare de muncitori). Vezi definitia »

țăndurícă (= țăndărică „așchie”) s. f. (pl. țăndurele) Vezi definitia »

VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola. Vezi definitia »

várgă¹ (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi Vezi definitia »

purcăríță, purcăríțe, s.f. (reg.) colac din aluat care se dă porcarului în ajunul Crăciunului. Vezi definitia »