HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

DIZARMONÍE s.f. (Liv.) Lipsă de armonie, discordanță. [Gen. -iei. / < it. disarmonia]. Vezi definitia »

OCULTÁȚIE s.f. 1. Eclipsare temporară a unui astru, datorită interpunerii unui alt astru între acesta și observator. 2. (Mar.) Acoperirea temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. [Gen. -iei, var. ocultațiune s.f. / < fr. occultation, lat. occultatio]. Vezi definitia »

LEUCOCITURÍE s. f. prezența leucocitelor în urină. (< fr. leucocyturie) Vezi definitia »

TOXICOMANÍE s.f. Obișnuință morbidă de a consuma anumite substanțe toxice, ca opiu, hașiș, cocaină etc. [Gen. -iei. / < fr. toxicomanie, cf. gr. toxikon – otravă, mania – nebunie]. Vezi definitia »