TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care poate intoxica, otrăvi; otrăvitor. 2. Otravă. – Din fr. toxique. Vezi definitia »

RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S f. Capitol al geneticii care studiază posibilitatea ameliorării soiurilor de plante și a raselor de animale prin radiații ionizante. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio¹- + genetic (după engl. radiogenetic). Vezi definitia »

TRAGICÓMIC, -Ă adj. Referitor la tragicomedie, cu caracter de tragicomedie. // s.n. Categorie estetică care desemnează existența simultană a tragicului și a comicului. [Cf. fr. tragi-comique]. Vezi definitia »

voiníc (-cI), s. m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină. Vezi definitia »

CHIMIOTERÁPIC, -Ă, chimioterapici, -ce, adj. (Med.; despre substanțe de sinteză chimică) Cu acțiune toxică față de organisme parazitare, fără să fie toxică pentru organismul tratat. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiothérapique. Vezi definitia »