cioáclă (cioácle), s. f. – 1. Sanie. – 2. Cîrlig. Sb. čokla „talpa saniei”, čaklja „cîrlig”, din it. zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov. čaklja, mag. csáklja. (După Lacea, Dacor., III, 742 și DAR, direct din mag.). Din mag. provin ceaglă, s. f. (tîrnăcop); ceaclie, s. f. (Trans., talpă); și țaglă, s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coșciugul, cînd este purtat pe umeri). Der. cioclaș, s. m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania); ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morții pe năsălie, care probabil se numea cioaclă, ca în Trans., țaglă; cioclu, s. m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din rom.). Vezi definitia »

sálbă (sálbe), s. f. – 1. Colier, colan. – 2. (Trans.) Panglică împodobită de pus pe cap. – 3. Salbă-moale, s. f. (caprifoi, Evonymus pratensis). Origine incertă. Prezență lui salbă-moale, care nu se poate explica prin primele două sensuri, arată că trebuie să se pornească de la salbă „salvie” al cărui sens nu a fost dovedit, fiind înlocuit de salvie, v. aici. În acest caz este vorba de lat. salvia (Pușcariu 1498; REW 7558), cf. alb. šabi, it., cat., sp. salvia, fr. sauge, port. salva (forma port. pare să indice că se poate presupune un lat. *salva). Schimbarea semantică, deloc ușoară, a fost explicată de Cihac, II, 324, pornind de la faptul că țărăncile obișnuiau să facă salbe din caprifoi și salba-dracului, totuși Cihac își pornea explicația de la etimonul pol. szalba „lumînărică”, ceea ce nu e sigur. Cu atît mai puțin, der. din lat. subalba (Candrea, Éléments, 3; Candrea; cf. în contra Densusianu, GS, VI, 364); din lat. salva ‹ salvāre, fiind vorba la început de un talisman (Tiktin); sau din lat. med. *ex-alba „mărgică” (Scriban). Din rom. provin rut. salba (Candrea, Elemente, 402), săs. sâlbê, și probabil pol. szalba, pomenit mai sus. Vezi definitia »

zăpadă s. f. sg. (tox.) cocaină. Vezi definitia »

împresurătúră s.f. (reg., înv.) împilare, nedreptățire, încălcare, luare în mod abuziv, răpire de pământ, uzurpare de drepturi. Vezi definitia »

CẤNEPĂ, cânepe, s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze alterne dințate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivată pentru fibrele care se scot din tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). ◊ Cânepă indiană = varietate de cânepă cultivată îndeosebi în anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord și cele două Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: cânepa-codrului = cânepioară (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de cânepă (1). – Lat. *canapa (= cannabis). Vezi definitia »