MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv). Vezi definitia »

ALBUMINÓS, -OÁSĂ adj. care conține albumină. (< fr. albumineux) Vezi definitia »

VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os. Vezi definitia »

MAIESTUÓS, -OÁSĂ, maiestuoși, -oase, adj. 1. Care impune prin prestanță, prin demnitate deosebită sau prin caracterul solemn, ceremonios. ♦ (Adverbial) Cu gravitate, cu importanță. 2. Care impune prin măreția înfățișării, prin grandoarea proporțiilor; în mod grandios. [Pr.: -tu-os. – Var.: maiestós, -oásă, majestós, -oásă adj.] – Din it. maestoso, fr. majestueux. Vezi definitia »

BURUIENÓS, -OÁSĂ, buruienoși, -oase, adj. (Despre un loc) Năpădit de buruieni; favorabil creșterii buruienilor. – Din buruieni (pl. lui buruiană) + suf. -os. Vezi definitia »