TERÍNĂ, terine, s.f. În gastronomie, pateu copt într-un vas special cu capac (chiar terină, sau vas de fontă), servit rece, feliat; fr. terrine. V. pateu. Vezi definitia »

piédică (piédici), s. f. – 1. Frînghie sau lanț cu care se leagă picioarele dinainte ale cailor pentru a-i opri să fugă. – 2. Obstacol, stăvilar. – 3. Dificultate, nevoie. – 4. Oprire a cuiva cu piciorul. – 5. Panglică sau cordon cu care se leagă picioarele morților. – 6. Frînă. – 7. Siguranță la armele de foc. – 8. Cureaua cizmarului. – 9. Frîna de la războiul de țesut. – Var. piedică, piedecă. Mr. k’adică, megl. pędică. Lat. pĕdĭca (Pușcariu 1306; Candrea-Dens., 1176; REW 6347), cf. it. piedica (calabr. pédica, pedacchia), prov. petge, fr. piège, gal. pega, astur. pielga, alb. pengë, ngr. (πεδοῦϰλα). – Der. piedicuță, s. f. (talpa-ursului, Lycopodium clavatum). – Cf. împiedica. Vezi definitia »

nenícă (= nenic) s. m. (pl. nenici) Vezi definitia »

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta fondul ascuns (și rău) al firii. 2. (La pl.) Obiecte făcute din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). Vezi definitia »

plóscă (plóști), s. f. – 1. Vas rotund și turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pușcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poșetă de damă. – 5. (Arg.) Țîță. – Mr. ploscă, megl. ploască. Sl. ploskŭ „turtit”, plovska „ploscă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. și palașcă, plașcă, ploșniță. – Der. ploscar, s. m. (fabricant de ploști din lemn; persoană care la nunți vizitează invitații oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiță; Arg., borfaș, hoț de buzunare); ploscaș, s. m. (șarlatan, potlogar); ploșcașe, s. f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s. f. (Trans., ploscă; căpiță). Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaș, cf. ceh. pletkar „intrigant”; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. și sensul se înțelege ușor plecînd de la ploscar „persoană care merge din casă în casă să ducă vești”, cf. a umbla cu plosca „a pîrî, a țese intrigi”. Vezi definitia »