CRITICÍSM s.n. 1. Denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice. 2. Doctrină care minimalizează capacitatea omului de a cunoaște lumea și care consideră drept izvor al cunoașterii numai experiența înțeleasă subiectiv. ♦ Critică fără discernământ, exagerată sau chiar rău intenționată. [< fr. criticisme]. Vezi definitia »

PUGILÍSM s. n. box¹ (1). (< engl. pugilism) Vezi definitia »

DESCRIPTIVÍSM s. n. Curent lingvistic care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. – Descriptiv + suf. -ism. Vezi definitia »

PROTOCRONÍSM s. n. curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica; protocronie. (< proto- + /sin/cronism) Vezi definitia »

VITALÍSM s.n. Curent idealist în biologie, care explică procesele biologice prin prezența în organismele vii a unei „forțe vitale” speciale, incognoscibile și imateriale. [< fr. vitalisme]. Vezi definitia »