MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică. Vezi definitia »

tálpă (-ắlpi), s. f. – 1. Partea inferioară a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încălțămintei. – 3. Branț. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrnă, placă de bază, fundament. – 6. Fiecare din cele două suporturi pe care alunecă sania. – 7. Baza războiului de țesut. – 8. Culată, suport la patul puștii. – 9. Plaz, călcîi de plug. – 10. Laviță joasă la casele țărănești. – 11. Parte inferioară, bază. – 12. Clasă inferioară (mai ales în expresia talpa țării „clasă țărănească”). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de obicei în legătură cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare să postuleze un lat. *talpa. Der. tălpar, s. m. (Bucov., pantofi); tălpănoagă (var. tă(l)păl(o)agă), s. f. (pantof vechi și deformat; papuc; galoș; înv., butuc de ocnaș; instrument de tortură; labă, picior), cu suf. expresiv -o(a)gă (după Candrea, din mag. talpalló); talpaș (var. talpoș), s. m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; tălpălaș, s. n. (crestătură în partea inferioară a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); tălpui (var. tălpălui), vb. (a pune tălpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Pașca, Dacor., X, 151); tălpălar, s. m. (Mold., pielar de tălpi); tălpiță (var. talpică, tălpigă, tălpăriță), s. f. (pedală la războiul de țesut; laviță joasă; schi); tălpeț, s. n. (Olt., pedală); tălpoaie, s. f. (suport, bază; branț, talpă inferioară); tălpoi, s. n. (suport, talpă, placă de bază); tălpăși, vb. refl. (a o șterge, a-și lua tălpășița); tălpășița, s. f. (fugă, cărăbăneală); tălbăcie (var. tărbăcie), s. f. (Trans., lemne cu care se leagă fînul în căruță). Vezi definitia »

prépeliță (prépelițe), s. f. – Pitpalac (Coturnix communis). Mr. perpeliță. Bg. prĕpelica, sb., cr. prepelica (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 289; Conev 55), din sl. plĕpelica. – Der. prepelicar, s. m. (cîine de vînătoare). Vezi definitia »

BALÁDĂ, balade, s. f. 1. Creație poetică în versuri, făcând parte din genul epic, inspirată de obicei din tradiția istorică sau populară și care relatează o acțiune eroică, o legendă, o întâmplare însemnată. 2. Creație muzicală cu caracter narativ. – Fr. ballade. Vezi definitia »

peteúcă s.f. (reg.; înv.) legătură de tei cu care se prinde leuca de carâmbul de sus al carului. Vezi definitia »