POLÁR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75 și poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelația Carului-Mic, care indică direcția nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al căror sistem de referință este format dintr-un punct (pol) și o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare) Vezi definitia »

POPULÁR, -Ă adj. 1. Referitor la popor, din popor, al poporului. 2. Apărut, creat în popor. 3. Destinat poporului; accesibil tuturor. 4. Apreciat, iubit de popor; (p. ext.) cunoscut de toată lumea. [Cf. lat. popularis, fr. populaire]. Vezi definitia »

coconár (coconári), s. m. – 1. Pin (Pinus pinea). – 2. Sămînță de pin. Ngr. ϰουϰουνάρι „pin”, ϰουϰϰουνάρα „con” (Cihac, II, 649; Meyer 211; Ronzevalle 154; Gáldi 166). – Der. coconară, s. f. (sămînță de pin). Vezi definitia »

ferentár (ferentári), s. m. – Soldat din corpul auxiliar. Lat. ferentarius (sec. XIX). Împrumut literar, înv. Vezi definitia »

TRIFILÁR, -Ă adj. (mec.; despre suspensii) cu trei fire paralele. (< fr. truphyllaire) Vezi definitia »