POLIFONÍE s.f. 1. (op. omofonie) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare păstrându-și, în ansamblu, individualitatea melodică. ♦ Muzică vocală contrapunctică. 2. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet]. Vezi definitia »

SIDERURGÍE s.f. Ramură a metalurgiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui, precum și operațiile de extragere, elaborare și prelucrare a acestora. [Gen. -iei. / < fr. sidérurgie, cf. gr. sideros – fier, ergon – lucru]. Vezi definitia »

ASEMÍE s. f. tulburare a limbajului mimic, incapacitate de a folosi semnele pentru înțelegerea și exprimarea ideilor. (< fr. asémie) Vezi definitia »

INTERPELÁȚIE s. f. interpelare. (< fr. interpellation, lat. interpellatio) Vezi definitia »

PALINGENEZÍE s. f. 1. concepție metafizică ce preco-nizează reînvierea periodică a tuturor ființelor; metempsihoză. ◊ (fig.) înnoire, regenerare (morală). 2. concepție potrivit căreia istoria este alcătuită din perioade succesive de decădere și de înflorire. 3. concepție care afirmă perfecționarea continuă a viețuitoarelor printr-o evoluție lentă. (< fr. palingénésie) Vezi definitia »