PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène. Vezi definitia »

GLICOGÉN s. m. substanță organică, polimer al glucozei, în aproape toate țesuturile animale și mai ales în ficat. (< fr. glycogène) Vezi definitia »

armínden (armíndeni), s. m. – Sărbătoare de întîi mai. Există obiceiul de a pune atunci la poartă un brad, care se ia de acolo numai cînd se face prima oară pîine cu grîul din acel an; acest brad poartă același nume ca sărbătoarea. Sl. Jeremiinŭ dĭnĭ „ziua sfîntului Ieremia” (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII). Vezi definitia »

-CÉN¹ elem. v. ceno²-. Vezi definitia »

SPUMOGÉN, spumogene, s. n. Substanță care produce o spumă specială, utilizată în stingătoarele de incendiu. – Din spumă (după fumigen). Vezi definitia »