AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pândi trecerea cuiva. ◊ Tranz. Calea mândrei aținui, O floricică de-i cerui (TEODORESCU). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde ceva care încearcă să scape); a băga bine de seamă. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. Aține-te! = fii gata! ține-te bine! [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere). Vezi definitia »

EUFUNCȚIÚNE s. f. (< fr. eufonction) (FILOZ.) Funcție care menține sau sporește adaptarea unei unități date la contextul ei social. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI) Vezi definitia »

CONGESTIÚNE s.f. v. congestie. Vezi definitia »

DESTRUCȚIÚNE s. f. 1. distrugere, nimicire. 2. reducere a altitudinii reliefului sub acțiunea agenților geomorfologici interni sau externi. (< fr. destruction, lat. destructia) Vezi definitia »

pășúne (pășúni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut). Vezi definitia »