INHIBITÍV, -Ă adj. Inhibitor. [< fr. inhibitif]. Vezi definitia »

ACUZATÍV s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziție și complementele circumstanțiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif]. Vezi definitia »

SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif. Vezi definitia »

ONERATÍV, -Ă, onerativi, -e, adj. Care prevede in mod expres obligatia de a avea o anumita conduita Vezi definitia »

DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus]. Vezi definitia »