ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare. Vezi definitia »

OPINÁ vb. I. tr. a-și exprima opinia, a-și da părerea; a socoti, a considera. II. intr. a lua poziție, a-și manifesta o anumită atitudine. (< fr. opiner, lat. opinari) Vezi definitia »

PREDESTINÁ vb. tr. a hotărî dinainte soarta cuiva; a ursi, a sorti; a predetermina. (< fr. prédestiner, lat. praedestinare) Vezi definitia »

suná (-n, -át), vb. – 1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar,, fr. sonner, port. soar. – Der. sun, s. n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoare ‹ sănătoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, vb., după fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună); răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonată, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb. Vezi definitia »

EGRENÁ, egrenéz, vb. I. Tranz. A separa cu ajutorul unor mașini speciale semințele de fibrele de bumbac pentru a obține puful de bumbac. – Din fr. égrener. Vezi definitia »