ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia) Vezi definitia »

țesálă (-ắli), s. f. – Unealtă de periat caii. – Var. cesală; săceală. Megl. chișeală, ceșeală. Sl. česalo „pieptene” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Conev 73; Graur, BL, IV, 90), cf. bg., sb., slov. cesalo. – Der. țesăla (var. cesăla, săcela), vb. (a peria caii). Vezi definitia »

SPÉRGULĂ s.f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori albe, care crește prin locuri nisipoase. [< fr. spergule]. Vezi definitia »

SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise]. Vezi definitia »

FILÍPICĂ s.f. (Liv.) Discurs, cuvântare cu caracter acuzator pronunțată împotriva cuiva. [< lat. philippicae, fr. philippique, cf. Philippicae – discursurile lui Demostene împotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei]. Vezi definitia »