zeámă (-émi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »

TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a terenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace. Vezi definitia »

HIDROACÚSTICĂ s.f. Ramură a acusticii care se ocupă cu producerea și propagarea sunetelor în apă. [Pron. -dro-a-. / < fr. hydroacoustique]. Vezi definitia »

ȘAMÓTĂ, șamote, s. f. Material refractar obținut din argilă arsă și măcinată, care se întrebuințează la prepararea cărămizilor și a altor materiale refractare; p. ext. cărămidă sau placă refractară preparată din astfel de argilă. [Var.: șamót s. n.] – Din germ. Schamotte, fr. chamotte. Vezi definitia »

VUVUITÚRĂ, vuvuituri, s. f. (Reg.) Vuiet, zumzet. [Pr.: -vu-i-] – Vuvui + suf. -tură. Vezi definitia »