OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. Vezi definitia »

MÚLĂ s.f. (Franțuzism) Tipar, formă (în croitorie). [< fr. moule]. Vezi definitia »

INTÍMĂ s.f. (Biol.) Partea cea mai dinăuntru a pereților unui vas sanguin. [< lat. intima – cea mai profundă]. Vezi definitia »

HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică. Vezi definitia »

MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roti cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto¹- + navă. Cf. it. motonave. Vezi definitia »