OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose. Vezi definitia »

SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. Vezi definitia »

EXÍNĂ s. f. membrană protectoare externă a grăuntelui de polen, a sporilor. (< fr. exine) Vezi definitia »

trîmbă (-be), s. f. – 1. Tăvălug. – 2. Val, vălătuc de pînză sau de stofă. – 3. Rînd, șir, lanț. Sl. trąba „vălătuc” (Cihac, II, 421; Byhan 339; Conev 61; Rosetti, III, 56). Este dubletul lui drîmbă, s. f. (înv., mulțime grup; instrument muzical), pentru al cărui sens din urmă cf. der. care urmează. – Der. trîmbaci s. m. (înv., trîmbițaș); trîmbiță, s. f. (trompetă), din sl. trąbica, dim. de la trąba (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. sb. turbica, pol. trabić; trîmbițaș (var. trîmbicer), s. m. (trompetist); trîmbița, vb. (a cînta din trîmbiță; a face ca un lucru să fie cunoscut, a răspîndi). Din rom. provine rut. trymbita (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 403). Cf. trubaci. Vezi definitia »

STIBÍNĂ, stibine, s. f. Sulfură naturală de stibiu, cristalizată în sistemul rombic. – Din fr. stibine, germ. Stibin. Vezi definitia »